Iubirea mea nu-i febră pofticioasă,
bea ca pe lapte tot ce e durere,
râvnește răul,poftelor se lasă
pe care jindul ei bolnav le cere.
Vraci al iubirii ce-o nutresc,gândirea,
mâhnindu-se că uit tot ce-mi prescrie
m-a părăsit zburând spre nicăirea;
dorința-i moartă, iruri n-o învie.
Sunt fără leac,ești mută,rațiune,
un zbucium veșnic mă afundă-n spaimă,
gândirile,vorbirea-mi sunt nebune
și adevăruri,inutil,îngaimă....
Așa-i de te visez,lumină sacră
tu,decât iadul infinit mai neagră.
