CVI
Când văd, din hronic,risipite vițe,
imagini care s-au mișcat mai ieri,
din rime vechi,frumoasele domnițe
și doamne stinse,falnici cavaleri;
atunci,citind în câmpuri de blazoane
(mână,picior,sprânceană,ochi de stea)
cred că vopseaua șterselor icoane
visa,se vede,frumusețea ta.
Ridicând laude,au fost profeții
acestui timp și te prefigurau
naivi,ghicindu-ți doar lumina feții
al cărei preț ei încă nu-l știau....
Iar noi,urmându-ți carul,cu alai
te-om lăuda,dar oare-n care grai?
CV
Nu.dragostea nu-mi e idolatrie
cel ce mi-e drag nu-i idol nicidecum,
la fel mi-e cântecul și-i dat să fie
doar unuia-nchinat,oricând,oricum!
Iubirea-i blândă azi și mâine-i blândă
mereu statornică-i lumina ei,
de-aceea versul cântecul și-l cântă
și pune doar pe-un singur gând temei.
Frumos,blândețe,adevăr-rezumă,
frumos,blândețe,adevăr-spun tot,
cuvinte,trei, ce timpul mi-l consumă,
cu altele să le mai schimb nu pot.
Frumos,blândețe,adevăr,răzlețe,
un singur loc să-l umple or să-nvețe.
CIV
Tu mie n-ai să-mi pari bătrân nicicând
vei fi la fel cum te-a-ntâlnit privirea.
Nu te-ai schimbat.Trei ierni s-au dus luând
de pe trei veri,din codrii,strălucirea.
Trei primăveri întoarse-n toamne trei
eu le-am trăit și trei April trei lunii
de când te-ai apărut ochilor mei
tu,încă verde,ramură a lunii.
Ți-e farmecul,minut pe un cadran,
furat de neguri picurându-și stropii:
culoarea doar,pe chipul diafan
la fel o cred de nu mă-nșeală ochii.
De-aceea strig.timp nou,ca duhul mierii
până să vii ,se stinse floarea verii.
CIII
Vai ce sărac e tot ce-mi naște muza
când,dacă te-ar răsfrânge-ar străluci
dar totu-i gol,în van își mișcă buza
doar când o laud,strunele-i sunt vii.
Să nu mă mustri dacă nu pot scrie,
privește chipul ce-n oglindă-l ai
ei născocirile-mi întrece mie,
prostindu-mi vers,pricepere și grai.
N-ar fi păcat atunci să-i dreg vopseaua
icoanei tale fără de cusur?
Ce și-ar dori decât să-ți cânte steaua,
truditul vers,ce altceva să-i fur?
Decât această scrisă suferindă
te-arăți mai bine-n propria-ți oglindă....
CII
Iubirea-mi crește chiar de-o crezi firavă
iubesc mai mult dar nu-mi ivesc iubirea,
nu-i drămuiesc tăria pe tarabă
și încă n-o ajunge clevetirea.
Cândva,iubind(ferice timpu-acela!)
cântam în primăveri amăgitoare
Aprilul cum îl cântă filomela
până când zorii sunt stăpâni pe zare.
Nu-i altfel vara,nu-i mai puțin dulce
decât atunci când ea cânta.Acuma,
vechiul ei cântec ramu-ar vrea să-l culce:
tot ce-nflorește des,l-înghite bruma....
Pot fi asemeni filomelei,tac
lăsându-te de glasul meu sărac.
CI
O,muză trândavă,de ce ignori
că-i pictor adevărul și icoană
e frumusețea(ele -și sunt surori)
și-i astfel și cinstei tale mană.
Poți spune;frumusețe și -adevăr
nevoie n-au de pensuli și vopsele
când lunecă prin timp și depărtări
doar cu lumina câtă-i strânsă-n ele.
Deci, muză fără grai mai poți să taci
când frumusețea-n tine locuiește?
Las-o să dăinuie și ai să-ți faci
și ție laudă ce nu pălește.
Pot slujba ta,o muză,s-o îndrum;
mai lasă-i încă umbra de acum!
C
Unde ești, muză?Ai uitat, pesemne
să-l cânți pe cel ce-ți dăruiește vlaga,
te-nverșunezi în cântece nedemne,
măruntelor chemări le dai întreaga
ta patimă?Te reîntoarce dară
s-aduci în vers trândavul timp,trecutul
și în auzul celui drag coboară
și dă-i condeiului ,măiastru,scutul.
O,te ridică,muză!Fruntea celui
mereu iubit o ară multe cute?
De e așa,las muza cum i-e felu-i
ce timpul pângărește,să sărute...
Dă-i dragostei ce timpu-i ia,smintitul:
frângându-i-l,încovoiat,cuțitul!
