W.Shakespeare-Sonete

L

Mi-e greu să plec la drum când ținta-mi este

 fără de  noimă și să -nvăț mi-e dat

de la tăcere semnele aceste:

„Ți-e drumul către prieten măsurat!”

Calul ,sub mine-mi poartă nenorocul,

încovoiat de tot ce-n mine simt,

posomorât pare să știe jocul

că drumul prelungindu-mi-l mă mint.

Afurisitul pinten ce-i stă-n coaste

mi-apropie amarul lui răspuns,

îi biciui geamătul  cu vorbe proaste

dar pintenul pe mine m-a ajuns.

Și-mi spune geamătul:„Am bucuria

în urma mea.În față doar mânia....”

W.Shakespeare-Sonete

XLIX

Veni-va vremea când cusururi numai

ai să-mi găsești(dar oare va veni?)

iubirea ți se va sfârși dar tu m-ai

deprins că judecata-ți vei rosti.

Acele timpuri când străin vei trece

abia vorbindu-mi.Ochiul tău iubit

peste iubirile,se va petrece.

abia mișcându-și focul potolit.

Mă trag din calea clipelor acele.

lăuntrica-mi pustietate-o ar

scot împotrivă-mi numai vorbe grele

și-ndreptățesc cuvântul tău amar.

Mi-e dată a despărțirii sfâșiere

de vreme ce iubirea n-o pot cere.

W.Shakespeare-Sonete

XLVIII

Cu grijă,când a fost să plec la drum

mi-am ferecat puținele nimicuri

cu gândul să le port doar eu și-acum

ferite-s de viclenele tertipuri.

Față de tine,pleavă-i tot ce-am strâns

tu,blând alint și caznă totodată,

tu,dintre dragi cel drag,ești bun de plâns,

îi ești lepădăturii hoațe pradă.

Pe tine nu te-am încuiat în scrin

dar unde ești,fiindcă-mi pari pe-aproape,

te ferec într-al inimii puțin

de unde lesne umbra-ți o să -mi scape....

Și-acolo te-or găsi.Priind negoțul

chiar cinstea s-ar putea să fie hoțul.

W. Shakespeare-Sonete

XLVII

Inimă,ochi-în pace s-au zidit,

ca buni vecini acum își fac servicii

când ochiu-i de vederea ta lihnit

și inima mi-o fulgeră suplicii....

Ochiul petrece dacă te-o vedea

și inima-i chemată la ospățul

ce-l zugrăvesc și-apoi e gazdă ea

iar musafirul îndrăgit e văzul.

Iubirea sau icoana ta îmi sunt

apropiate chiar de ești departe,

te miști numai cât ține al meu gând

și ești cu mine până către moarte.

De-adorm și ele cu trudită rază,

inimă,ochi- în locul lor viiază.

W.Shakespeare-Sonete

XLVI

Sunt ochi și inimă-n război li-i prada

privirea ta ,moșie și văpaie-

ochiu-ți refuză chipul și e gata

și inima vederea să ți-o taie.

Îmi spune inima că-n ea rămâne

netulburată de vreun ochi ,o boltă,

iar ochiul neagă cu sclipiri stăpâne

ei cred că te răsfrâng și se revoltă.

Ca să dezlege pricina, jurații

cotrobăiesc de gânduri vechi iatace

închiriate și decid ce spații

au ochi și inimă și-așa fac pace:

Ochiu-a primit icoana ta subțire

iar inima,lăuntrica iubire...

W.Shakespeare-Sonete

XLV

Aer și foc,cu tine sunt oriunde-

mi-e primul gând,al doilea-mi este dor,

prezenți și-absenți ei trec peste secunde

și le urmez prin repedele zbor.

Când zboară.elementele rapide

solie tandră către tine duc

din patru,trupul două părți divide

și-i e melancolia morții,jug.

Mă recompun la loc când mesagerii

ceu iuți,trimiși la tine-mi vin în prag

cu vești prielnice-n lumina serii

vorbind de sănătate celui drag.....

I -ascult,mă bucur de ce aflu dar

la tine cu-ntristare-i pornesc iar.....

W.Shakespeare-Sonete

XLIV

Trista substanță a-cărnii de-ar fi gând

păgubitoarele hotare-aș trece

în ciuda depărtării,aducând

făptura ta ce-n alte zări petrece.

N-ar fi nimic piciorul meu de-ar sta

departe de tărâmul ce te-ascunde,

gându-i mai sprinten și de tine-ar da

închipuindu-și cum te-arăți și unde.

O,dar că nu-s gând îmi spune gândul,

n-am cum să sar peste noian de leghe,

îmi locuiesc pământ și apă trupul,

mi-e dat s-aștept,mi-e dată numai veghe.....

Pământ și apă,ce vă mai pot cere?

Doar lacrima,pedeapsă și durere.