CXXXIX
O,să nu-mi ceri să-ți spun câtă cruzime
mi-așezi pe inimă în mii de chipuri,
mai bine ochii tăi să mă suprime
dar fără-ndemânatice tertipuri!
Spune-mi pe altul că iubești,dar ochii
când ești cu mine,lasă-i să mă-nvie,
de ce cu vicleșuguri te apropii
când brațu-mi să se apere nu știe?
Și totuși să te iert aș vrea,iubire,
spre alții poate,focul lor subțire
să se azvârle ca săgeți cu arce.
Și totuși,nu:cum scad sub stele-nalte
măcar ucide-mă cu totu-ncalte...
CXXXVIII
Ea jură că-i din adevăr, icoană
și eu o cred,deși minciuna-i simt,
mă vede june fără de prihană
neînvățat cu-al lumii veșted jind.
Mă crede tânăr deși bine știe
că zilele-mi mai bune-mi sunt trecut
și eu pare s-o cred în viclenie
și-al ei și-al meu,nu-i adevărul slut.
Ea tace,mincinoasa.De ce oare
nu-i spun că sunt bătrân,cum de-am uitat?
Ești un nărav al dragostei,uitare,
anii nu-i știi,câți ai cu-adevărat!
Și-astfel o mint,la rându-i ea mă minte,
minciuna-i dintre vini cea mai cuminte...
CXXXVII
Ce le faci ochilor,iubire oarbă?
ei nici nu văd ceea ce văd
știu frumusețea ce-i,dar țin de-olaltă
bine și rău,lumină și prăpăd.
De i-au corupt privirile haine
priviri ce sunt al necredinței rod,
răsar în golfuri de catarge pline
prinzându-mi inima ca-ntr-un năvod.
Să fie-acesta locul de-ntâlnire
al lumii largi,cu-amăgitor nisip,
sau ochii mei vazându-l ,cu iubire
acoperă cu nimb murdarul chip?
Ochii-amândoi și inima-mi se lasă
într-a minciunii rană noroioasă...
CXXXVI
Dacă te mustră firea că-s pe-aproape,
orbește-i jură că-s al tău,că-s Will
ce-ar vrea, în tine ,umbra și-o îngroape,
de Will fii plină,de-al lui duh subtil.
El vrerea ți-o va împlini,nebunul,
dorul cu dor va logodi-n zadar.
Singur de ești,mulțimii-i pari niciunul,
el, singuru-i robit de al tău har.
Mulțimea de mă-nghite,dat să-mi fie
să trec,nenumărat,într-al tău dor,
nimicul meu,al tău nimic îl știe
cu taine dulci rănindu-te ușor.
Fă-mi numele iubit,iubește-mi-l
și atunci ți-s drag,căci eu sunt vrerea,WILL!
CXXXV
Au toate-un jind,tu-l ai pe-al tău,pe WILL
și-alt WILL de pofte prisosit, te cere,
e-un WILL pentru oricare și ostil
preadulcei liniști,el e numai vrere.
Ai vrea la jindul tău nemărginit
s-adaugi jindul meu,cu-mbelșugare,
ori jindul altora îngăduit
îmi lasă jindul fără îndurare?
Cum mările-s sporite de furtuni
primind și ploaia-n matcă,revărsată
și tu,atâția WILL în WILL i-aduni
visezi să fii în WILL tot mai bogată.
Toți câți sunt WILL tu jinduie-i mereu
cu-n singur WILL,pentru-al tău WILL,doar eu...
CXXXIV
Al tău e,recunosc,iar eu,se știe
voinței tale-s zălogit;eu însumi
cuvântu-mi calc chemând alt chip să-nvie
ca-ntors în mine să-ndulcească plânsu-mi.
Dar tu-l oprești și nici el nu se-arată,
ești lacomă cu cel deprins,în vreme,
chezaș să-mi fie și cu-ndatorată,
robită ție,mâna-i să mă cheme.
Cămătăreasă lacomă,ți-e spornic
gândul ce-mi duce prietenu-n osândă,
prin judecăți târât,îl scoți datornic,
de mine-l rupi,ceri dragostei dobândă!
Îl pierd,ne pierzi și tu,și bob cu bobul
plătește el,iar eu sunt veșnic robul....
CXXXIII
Simțire,te blestem,tu,ce iubirea
cu prietenul de-olaltă îmi rănești,
n-ajunge,doar a mea,nefericirea,
sclaviei și pe el îl dăruiești?
Pe mine însumi chinul crud mă prinde,
pe celălalt eu,lăuntric,îl absoarbe,
puterea ta acaparând mă vinde,
chin întreit mă prinde-n lanțuri oarbe.
În pieptul tău vreau inima să-mi ferec,
dar inima lui las-o-n libertate,
eu ocroti-o-voi din întuneric,
din tainița,a trupului meu poate.
I poți râvni fiindcă eu,știu bine,
rămân al tău,cu tot ce-i viu în mine...
