Simțire,te blestem,tu,ce iubirea
cu prietenul de-olaltă îmi rănești,
n-ajunge,doar a mea,nefericirea,
sclaviei și pe el îl dăruiești?
Pe mine însumi chinul crud mă prinde,
pe celălalt eu,lăuntric,îl absoarbe,
puterea ta acaparând mă vinde,
chin întreit mă prinde-n lanțuri oarbe.
În pieptul tău vreau inima să-mi ferec,
dar inima lui las-o-n libertate,
eu ocroti-o-voi din întuneric,
din tainița,a trupului meu poate.
I poți râvni fiindcă eu,știu bine,
rămân al tău,cu tot ce-i viu în mine...
