Al tău e,recunosc,iar eu,se știe
voinței tale-s zălogit;eu însumi
cuvântu-mi calc chemând alt chip să-nvie
ca-ntors în mine să-ndulcească plânsu-mi.
Dar tu-l oprești și nici el nu se-arată,
ești lacomă cu cel deprins,în vreme,
chezaș să-mi fie și cu-ndatorată,
robită ție,mâna-i să mă cheme.
Cămătăreasă lacomă,ți-e spornic
gândul ce-mi duce prietenu-n osândă,
prin judecăți târât,îl scoți datornic,
de mine-l rupi,ceri dragostei dobândă!
Îl pierd,ne pierzi și tu,și bob cu bobul
plătește el,iar eu sunt veșnic robul....
