miercuri, 6 februarie 2013

William Shakespeare-Sonete

CXXI
Fii josnic,josnic de ești socotit
a fi sau a nu fi pot fi tot una
când bucuria ta s-a năruit
când cei din jur i-adaugă minciuna!
De ce se-ndeamnă-atâția ochi ce vând
fierbintelui meu sânge să se-nchine:
mârșavii,mârșăviile vânând
de ce așează răul pe-al meu bine?
Nu,sunt ce sunt! Și nu pe-același prag,
nu-mpart cu nimeni vinile și treapta,
eu pot fi drept,ei strâmbătate-și fac,
murdar,ochianu-i ce-mi citește fapta...
Răul de-l văd cum crește și-l îndură,
oamenii-s răi și-s regi în țări de ură!