O,nu, să nu te lauzi că mă schimbi
zidindu-ți piramide și opreliști
ce mie-mi par,străluminate timp
veșmântul doar,al unei vechi priveliști!
Noi dăinuim puțin și tu ascunzi
în umbre noi conture-mbătrânite,
le credeam rod al propriilor frunți
visate și abia întrezărite...
Hrisoavele-ți desfid și nu mă mir
de ce-i prezent și care ni-i trecutul,
ți-s amintirile un cimitir
în care-ți modelezi în grabă lutul.
Aceasta-ți jur,la tristele-ți petreceri:
om al credinței sunt chiar de mă seceri!
