În traducerea lui Gheorghe Tomozei.
............................
Când dragostea vorbeşte, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului.
citat din William Shakespeare
Al dragostei minuscul zeu dormea cu torța lângă el când nimfe blânde neprihănirii juruite,abia de-l atingeau cu degete plăpânde iar cea mai dulce,focu-a ridicat (ce legiuni de inimi încălzise) fu generalul poftei dezarmat de-un gest virgin și facla,în abise se stinse lin,într-un izvor tăcut în care focul dragostilor piere și-nvăpăiază apa-n cuib de lut înzdrăvenind pe cel fără putere. Iubirea,apa o-nfierbântă,însă nu răcorește apa,fața plânsă...
Sta Cupidon cu torța în somnie până ce iată,i-o răpi o zână muind cu grabă gingașa făclie într-o fântână-a dragostei,fântână cu pururea învăpăiat,potirul și-nfierbântat de flăcări dezmățate până ce clocotul devine irul vindecător al bolilor ciudate. Din ochii dragei,torța-și ia văpaia iar Cupidon mă pune la-ncercare pașii-ndreptându-mi-i,să caut baia, ca un bolnav ce n-are alinare. Dar ochii ei îmi pare că-mi sunt leacul, când Cupidon își împlinește placul...
CLII Iubindu-te eu mint;de-ți vine rândul de două ori să minți și amândouă minciunile îți spurcă legământul din așternut.Iubești cu ură nouă. Dar ce sunt două jurăminte rupte când eu calc douăzeci?Eu sunt sperjurul care din tine-ncearcă să să-nfrupte, sunt umbra care-ți siluie conturul. Și e pierdut gândul credinții-n tine căci eu,jurând pe dulcea-ți bunătate pleoapa nu mi-am lăsat să se-nlumine la focul tău cel cast și-așa ,sunt poate. Pe veci,cel care minte,duh bolnav jurând numai pe tot ce e scârnav!
CLI Prea tânăr e amorul dar știu bine că el e-acela ce ne-nțelepțește, deci dulce amăgire,se cuvine de-s vinovat,să fii cel ce plătește. Mă vând,vânzându-te și blânde stele le schimb cu carne vinovată,parcă și sufletul îi spune cărnii mele că-n dragoste triumfă iar ea-ncearcă trofeu râvnit,în toate să apară sub ochii mei și cu mândrie umblă să-mi fie poate calul de povară care-și împarte umbra cu-a mea umbră. Mi-e gândul împăcat de-i zic „iubire” că ea mi-e zbor și-mi e și năruire....
CL De unde-ți iai puterea ce se-așează pe inima-mi ce clatină nesații și-n ochii ce-i împiedică să vază prin fum de raze,ale zilei grații? Păcatele cum le împaci,de-mi pare că în străfund de josnicii mărunte impui un rost și-n iscusinți murdare binele-i sfânt,iar ce e rău e-n frunte? Mă faci să te iubesc mai mult când ură, pe unde treci,o semeni în mulțime, mi-e dat să îndrăgesc ce alții-njură, că nu-ți sunt drag,să nu mai afle nime! De te țin dragă,după tot ce ești s-ar cuveni și tu să mă iubești!
CXLIX Nu te iubesc?Cruzimea ta m-apasă când împotrivă-mi partea ta o țin! Gândindu-te,eu uit de tot ,frumoasă tirană,chiar de mine uit deplin. Mi-s prieteni oare cei care te-acuză, și le țin partea,fără de habar? Când tu mă cerți,suspine port pe buză și mă răzbun pe mine însumi doar. Ce dar m-ar face să nu pot,de-apururi robul să-ți fiu,urmându-te-n restriști, când îți ador belșugul de cusururi numai când ochii,poruncind,ți-i miști? Ți-s dragi cei care văd,așa ți-i vrerea, urăște-mă,eu mi-am pierdut vederea.
CXLVIII Ce ochi îmi puse dragostea-n orbite de mi-i vederea mincinoasă? Și unde mi-s cugetele risipite, strâmb cumpănind cu ochiul oglindi? Dacă-i frumos ce ochiul meu străvede, de ce se spune că n-ar fi așa? De nu-i astfel,iubirea mea,s-ar crede că-i adevărul strâmb sub pleoapa ta. O,dragostea cum ar privi,prin lacrimi, cu ochi cerniți de jale și priveghi? Nu-i de mirare,iar tu orb,te clatini când norii cresc pe boltă,soare vechi! Orbindu-mă,vicleano,spune-mi unde îți tăinuiești păcatele imunde?
