miercuri, 27 februarie 2013

William Shakespeare-Sonete

CXXXIX
O,să nu-mi ceri să-ți spun câtă cruzime
mi-așezi pe inimă în mii de chipuri,
mai bine ochii tăi să mă suprime
dar fără-ndemânatice tertipuri!
Spune-mi pe altul că iubești,dar ochii
când ești cu mine,lasă-i să mă-nvie,
de ce cu vicleșuguri te apropii
când brațu-mi să se apere nu știe?
Și totuși să te iert aș vrea,iubire,
spre alții poate,focul lor subțire
să se azvârle ca săgeți cu arce.
Și totuși,nu:cum scad sub stele-nalte
măcar ucide-mă cu totu-ncalte...

William Shakespeare-Sonete

CXXXVIII
Ea jură că-i din adevăr, icoană
și eu o cred,deși minciuna-i simt,
mă vede june fără de prihană
neînvățat cu-al lumii veșted jind.
Mă crede tânăr deși bine știe
că zilele-mi mai bune-mi sunt trecut
și eu pare s-o cred în viclenie
și-al ei și-al meu,nu-i adevărul slut.
Ea tace,mincinoasa.De ce oare
nu-i spun că sunt bătrân,cum de-am uitat?
Ești un nărav al dragostei,uitare,
anii nu-i știi,câți ai cu-adevărat!
Și-astfel o mint,la rându-i ea mă minte,
minciuna-i dintre vini cea mai cuminte...

marți, 26 februarie 2013

William Shakespeare-Sonete

CXXXVII
Ce le faci ochilor,iubire oarbă?
ei nici nu văd ceea ce văd
știu frumusețea ce-i,dar țin de-olaltă
bine și rău,lumină și prăpăd.
De i-au corupt privirile haine
priviri ce sunt al necredinței rod,
răsar în golfuri de catarge pline
prinzându-mi inima ca-ntr-un năvod.
Să fie-acesta locul de-ntâlnire
al lumii largi,cu-amăgitor nisip,
sau ochii mei vazându-l ,cu iubire
acoperă cu nimb murdarul chip?
Ochii-amândoi și inima-mi se lasă
într-a minciunii rană noroioasă...

joi, 21 februarie 2013

William Shakespeare-Sonete

CXXXVI
Dacă te mustră firea că-s pe-aproape,
orbește-i jură că-s al tău,că-s Will
ce-ar vrea, în tine ,umbra și-o îngroape,
de Will fii plină,de-al lui duh subtil.
El vrerea ți-o va împlini,nebunul,
dorul cu dor va logodi-n zadar.
Singur de ești,mulțimii-i pari niciunul,
el, singuru-i robit de al tău har.
Mulțimea de mă-nghite,dat să-mi fie
să trec,nenumărat,într-al tău dor,
nimicul meu,al tău nimic îl știe
cu taine dulci rănindu-te ușor.
Fă-mi numele iubit,iubește-mi-l
și atunci ți-s drag,căci eu sunt vrerea,WILL!

marți, 19 februarie 2013

William Shakespeare-Sonete

CXXXV
Au toate-un jind,tu-l ai pe-al tău,pe WILL
și-alt WILL de pofte prisosit, te cere,
e-un WILL pentru oricare și ostil
preadulcei liniști,el e numai vrere.
Ai vrea la jindul tău nemărginit
s-adaugi jindul meu,cu-mbelșugare,
ori jindul altora îngăduit
îmi lasă jindul fără îndurare?
Cum mările-s sporite de furtuni
primind și ploaia-n matcă,revărsată
și tu,atâția WILL în WILL i-aduni
visezi să fii în WILL tot mai bogată.
Toți câți sunt WILL tu jinduie-i mereu
cu-n singur WILL,pentru-al tău WILL,doar eu...

William Shakespeare-Sonete

CXXXIV
Al tău e,recunosc,iar eu,se știe
voinței tale-s zălogit;eu însumi
cuvântu-mi calc chemând alt chip să-nvie
ca-ntors în mine să-ndulcească plânsu-mi.
Dar tu-l oprești și nici el nu se-arată,
ești lacomă cu cel deprins,în vreme,
chezaș să-mi fie și cu-ndatorată,
robită ție,mâna-i să mă cheme.
Cămătăreasă lacomă,ți-e spornic
gândul ce-mi duce prietenu-n osândă,
prin judecăți târât,îl scoți datornic,
de mine-l rupi,ceri dragostei dobândă!
Îl pierd,ne pierzi și tu,și bob cu bobul
plătește el,iar eu sunt veșnic robul....

luni, 18 februarie 2013

William Shakespeare-Sonete

CXXXIII
Simțire,te blestem,tu,ce iubirea
cu prietenul de-olaltă îmi rănești,
n-ajunge,doar a mea,nefericirea,
sclaviei și pe el îl dăruiești?
Pe mine însumi chinul crud mă prinde,
pe celălalt eu,lăuntric,îl absoarbe,
puterea ta acaparând mă vinde,
chin întreit mă prinde-n lanțuri oarbe.
În pieptul tău vreau inima să-mi ferec,
dar inima lui las-o-n libertate,
eu ocroti-o-voi din întuneric,
din tainița,a trupului meu poate.
I poți râvni fiindcă eu,știu bine,
rămân al tău,cu tot ce-i viu în mine...

William Shakespeare-Sonete

CXXXII
Iubindu-ți ochii-n care se răsfrânge
privirea mea ,de ei compătimită
îi văd în negru,cum încearcă-a plânge
cu milă tandră,inima-mi rănită.
Și-ntr-adevăr,nici soarele ce suie
spre cer,în zori,nu pâlpâie mai blând,
nici steaua dintr-a serii cetățuie
nu aurește-amurguri și pământ.
Cum ochii tăi răsar,îndoliații,
plângându-mă,învăluiți ca-n fum
cuprins în faldul tristei tale grații
cu mila ta mă însoțesc de-acum.
E frumusețea neagră,pot s-o jur
și-i hâd tot ce nu are-al tău contur...

joi, 14 februarie 2013

William Shakespeare-Sonete

CXXXI
Asemeni frumuseților trufașe,
despotică tu ești,pe când eu
te-alint cu tandre cântece gingașe,
viu giuvaier te cred,sclipind mereu.
Și totuși,unii cred că n-ai putere
să îmi aduci al dragostei noroc
întârzii s-l contest dar în tăcere
strâmbul lor gând cu silă mi-l evoc.
Spre-a-mi dovedi că nu mă mint,întreagă,
căldura vocii,geamătul,ți-nchin:
mi-e dragă frumusețea ta cea neagră
o spune-n locu-mi fiece suspin.
La fapte neagră ești,fără tăgadă,
ponegritorilor,prea dulce pradă...

William Shakespeare-Sonete

CXXX
Nu-s sori, ochii iubitei,nu scânteie
roșia-i gură ca mărgeanu-n mări
de-i albă neaua,sânul ei de ce e
posomorât,și-i noapte al ei păr?
Știu,din Damasc,albe și roșii roze
cu care chipul nu-i e logodit,
miresme știu,stârnind apoteoze
străine de al Doamnei duh smerit.
Îmi place s-o ascult deși-i mai scumpă
auzului,o muzică-i știut,
nu le-am văzut zeițele cum umblă
dar ea,mergând,pășește doar,pe lut.
Și totuși,jur pe cer,făptura-i rară
cu nimeni și nimic nu se compară...

miercuri, 13 februarie 2013

William Shakespeare-Sonete

CXXIX
Când spiritul,ocara îl descrește
fapta îi e dezmăț nerușinat,
ucide,minte și-n blestem sporește,
sălbăticit și crunt  și întinat.
Neîmpăcat,dospind printre primejdii,
abstras gândirii fuge și-abia prins
nebun,momeala caută,ca peștii,
în mrejile întinse dinadins.
Smintit când hăituit e și când pradă,
abia-nhățat îți scapă și îl crezi
făgăduire,floare de zăpadă
și-apoi ca-ntr-un amarnic vis stagnezi.
Toți bănuim,știindu-i putregaiul,
că iadul lui ne dezvelește raiul?

William Shakespeare-Sonete

CXXVIII
Tot mai ades m-alintă muzici grave
mișcând în lemnul fericit o strună
vibrată lin,de degete suave
ce armonii metalice adună.
Mici clape diavolești care în jocul
voios stârnit de-al muzicii alint
să îți sărute palma,au norocul
în timp ce eu,sărmanul,ars de jind
aș vrea să-mi schimb azi buzele,cu lemnul
acelor țăndări peste care,blând,
coboară mâna dulce,eu,nedemnul
ce gura vie pe lemn mort o vând...
Primească-ți mâinile,claviatura
iar mie dăruie-mi sărutul,gura.

marți, 12 februarie 2013

William Shakespeare-Sonete

CXXVII
În vremuri de demult,femeia brună,
frumoasă chiar,disprețul îl stârnea,
azi negrul moștenește o cunună
pe care frumuseții vechi i-o ia.
Dar de când mâna dobândește chipul
de-a-mpodobi cu dresuri chipul slut,
se trece frumusețea ca nisipul
și-i pângărită-n cuibul neștiut.
De-aceea-s negri ochii Doamnei mele
cu-nlăcrimate dolii însoțiți
plângându-le, se vede ,pe acele
cu ochi de sulimanuri zugrăviți.
Și-așa cum sunt,tristeți când îi încearcă
sunt,ochii negri,frumusețea,parcă...

William Shakespeare-Sonete

CXXVI
O,tinere ce poți să miști cu pripa?
Nisipu-n ornic,secera lui-clipa?
Urcuș adevărat îți e declinul,
cei ce-ți sunt dragi descresc și ei ca vinul.
Natura,doamnă peste sparte arce
înaintezi,ea îndărăt te-ntoarce,
ea are meșteșuguri,felurime
să stingă timpul,ora s-o suprime.
Te place,totuși teme-te:o rază
o-ntârzie în zbor,dar n-o păstrează.
Când îți plătește tihna,viața ta
e banul ce-l aruncă pe tejghea...

duminică, 10 februarie 2013

William Shakespeare-Sonete

CXXV
La ce mă-ntind sub baldachin,
ce sunt onoarea,fastul și risipa
când temelii am așezat,deplin
cu mai puțină viață decât clipa?
Pe robii grației eu i-am văzut 
plătind cu cele mai de preț odoare
duhul parfumului contrafăcut,
vrednici de plâns,robiți de contemplare.
Smerenia mi-o lasă,sfânt alint,
primești ofranda inimii,săracă
dar liberă?Acum a ta o simt,
singură vrea în pieptul tău să treacă!
Fugi mincinosule,n-ai să păstrezi
ce,fără de prihană,întinezi!

William Shakespeare-Sonete

CXXIV
Iubirea de mi-ar fi vlăstar domnesc,
bastard al soartei poate i-ar fi starea,
urât de timp și ținut drag;cum cresc
spinii-ntre spini și între ierburi, floarea.
Pe ea nu întâmplarea o zidi,
surâzătorul fast ea nu-l îndură
nu-și trece vremea-n lăudăroșii
chiar dacă moda către ele-o fură.
Politiceasca erezie nu
îi dijmuiește clipele curate,
iubirea ei ce din iubiri crescu
nu piere-n arșiți,nici sub ploi nu cade.
Nebunii fie-mi martorii,cuminții
trăiesc nelegiuit și mor ca sfinții.

joi, 7 februarie 2013

William Shakespeare-Sonete

CXXIII
O,nu, să nu te lauzi că mă schimbi
zidindu-ți piramide și opreliști
ce mie-mi par,străluminate timp
veșmântul doar,al unei vechi priveliști!
Noi dăinuim puțin și tu ascunzi
în umbre noi conture-mbătrânite,
le credeam rod al propriilor frunți
visate și abia întrezărite...
Hrisoavele-ți desfid și nu mă mir
de ce-i prezent și care ni-i trecutul,
ți-s amintirile un cimitir
în care-ți modelezi în grabă lutul.
Aceasta-ți jur,la tristele-ți petreceri:
om al credinței sunt chiar de mă seceri!

William Shakespare-Sonete

CXXII
Țin filele de tine scrise-n minte
cu litere fierbinți, de neuitare,
ce-s mai presus de slova mea cuminte
cu care-nfrunt eternități și zare.
Sau le voi ține-n inimă și-n fapte,
știindu-le dăinuitoarea fire
nicând pierdute-n risipiri și noapte
și pururi rămânând în amintire?
Memoria-mi în prăfuita-i rază
doar scrisa ta întreagă,o reține
și dragostea-n răboj nu și-o crestează,
ea crede doar cuvântul de la tine.
Printr-un alt semn la mine să te-aduc?
Aș fi ca altul nimenea,uituc...

miercuri, 6 februarie 2013

William Shakespeare-Sonete

CXXI
Fii josnic,josnic de ești socotit
a fi sau a nu fi pot fi tot una
când bucuria ta s-a năruit
când cei din jur i-adaugă minciuna!
De ce se-ndeamnă-atâția ochi ce vând
fierbintelui meu sânge să se-nchine:
mârșavii,mârșăviile vânând
de ce așează răul pe-al meu bine?
Nu,sunt ce sunt! Și nu pe-același prag,
nu-mpart cu nimeni vinile și treapta,
eu pot fi drept,ei strâmbătate-și fac,
murdar,ochianu-i ce-mi citește fapta...
Răul de-l văd cum crește și-l îndură,
oamenii-s răi și-s regi în țări de ură!

William Shakespeare-Sonete

CXX
Cruzimea ta de ieri azi mă-ndulcește
și-nseninează chipul meu durut,
greșala mă-ncovoaie dar,firește
n-am nervi de-aramă ori de fier bătut.
S-ar crede că ai fost o vreme-n iad
dar eu ,tiranul,n-am pus în balanță
cât am lovit și cât am îndurat.
O,noaptea vechile dureri le-abate,
ce dâre-adânci în visul tău săpam!
și rănile ni le închide, toate,
cu tămăduitor,umil balsam.
Nici vinile nu pot să ne despartă;
mă iartă vina ta și-a mea te iartă...

luni, 4 februarie 2013

William Shakespeare-Sonete

CXIX
Ce leac băui din lacrimă de știmă
curgând prin filtre diavolești,din frig?
Mi-e spaima vis și visul spaime-animă
și pierd când sunt aproape de câștig!
Al inimii trecut nemernic șterge
tot ce iubirea-mi binecuvânta,
ochi-mi golesc orbita ca s-alerge
sub nebuneasca frângere de stea.
O,rău benefic!Bine și mai bine
răzbat numai când răul l-au bătut
iubirea înălțată pe ruine
crește mai limpede ca la-nceput.
Slujit de rău,cel care-a risipit
și-ntoarce pierderile întreit.

William Shakespeare-Sonete

CXVIII
Precum mai aprig pofta ne-o-ntărâtă
usturoiate zemuri,din fiertură,
cum stăm sub mâna bolii,mohorâtă,
doftoricindu-ne fără măsură,
tot astfel,fiind plin de dulce miere,
amare sații le vânez din oală
și huzurind mi-apropii cu plăcere
fără să fiu bolnav,culcuș de boală.
Diplomația dragostei îmi pare
că vindecă dureri tămăduite,
pe teferi ea îi ține-n ascultare
cu irul,al licorilor trezite.
O inimă,de tine de-i bolnavă
găsește-n leacul așteptat ,otravă....

vineri, 1 februarie 2013

William Shakespeare-Sonete

CXVII
Poți să-mi acuzi zgârcenia,uit oare
să te despăgubesc de tot ce-mi dai
uit drumul către tine,drumul care
de pașii mei cu lanțuri îl legai?
Bat căi de vis ce mi-s necunoscute
și timpului i-am dat al tău avut
înălțând pânze-n vânturile multe
departe să mă ducă de trecut.
Adună-le,greșeli,fățărnicie
tot ce-mpotrivă-mi ar putea să stea,
sprânceana ți-o încruntă,dar ,vai mie!
să nu m-așezi sub,blândă,ura ta...
Ai milă;la-ncercare dacă-am pus
iubirea ta statornică nespus!

William Shakespeare-Sonete

CXVI
Nu-s stavili două firi când se cunună:
iubirea nu-i cu-adevărat iubire
de se preschimbă și altcum răsună
dacă o-ncearcă fum și amăgire.
O,nu, ea e înveșnicit,limanul
neaplecat de oarba vijelie
și-i călăuză pânzei ,pe oceanul
ce nici măcar comorile nu-i știe.
Nu-i măscăriciul vremii chiar de-și lasă
sub raza coasei,dulcea ei făptură,
ea orele-i înfruntă,curajoasă
până atunci când mâna morții-o fură.
De mint și-s prins pot spune liniștit;
n-am scris vreun rând și nimeni n-a iubit!