miercuri, 27 februarie 2013

William Shakespeare-Sonete

CXXXVIII
Ea jură că-i din adevăr, icoană
și eu o cred,deși minciuna-i simt,
mă vede june fără de prihană
neînvățat cu-al lumii veșted jind.
Mă crede tânăr deși bine știe
că zilele-mi mai bune-mi sunt trecut
și eu pare s-o cred în viclenie
și-al ei și-al meu,nu-i adevărul slut.
Ea tace,mincinoasa.De ce oare
nu-i spun că sunt bătrân,cum de-am uitat?
Ești un nărav al dragostei,uitare,
anii nu-i știi,câți ai cu-adevărat!
Și-astfel o mint,la rându-i ea mă minte,
minciuna-i dintre vini cea mai cuminte...