W.Shakespeare-Sonete

LXI

Icoana ta vreai ochii să-mi deschidă

în noaptea grea cu monoton obroc

și-ai vrea să-mi frângi visarea picotită

când pleoapa ta de-a mea își bate joc?

Mi-ajunge duhul tău ,cu viclenie

casa-mi deschide parcă fără chei,

îmi tulbură rușine și somnie

și geloziei tale-i dă temei.

Nu-mi porți o dragoste atât de-adâncă,

eu însă lepăd somn și năluciri

sunt veghetorul fără vis și încă

sunt temnicerul propriei iubiri.

Sunt treaz iar tu ești treaz sub alte pleoape

de mine-ndepărtat ,de alții-aproape.......

W.Shakespeare -Sonete

LX
Cum valurile cresc peste prundișuri
minute curg spre moarte-n zbor nebun,
locul și-l lasă fără ocolișuri
celor din urmă,care le răpun.
Te naști într-a oceanului splendoare,
prin vârste curgi dar Timpul ți-a sortit
eclipse,lupte lașe și surpare
devălmășind tot ce ți-a dăruit.
Tot ce-i vigoare Timpul încovoaie,
fruntea ți-o taie cu încrețituri
cu-averi se-ndoapă,viața o despoaie
iar coasta lungă nu ai cum să i-o furi.
Doar versul meu prin vremi se mai aude,
slăvindu-te în ciuda mâinii crude....

W.Shakespeare-Sonete

LIX

Din tot ce este de n-ar fi nimica

ci totu-a fost,destinul ne-a mințit

Trudind și născocind,ne-ncearcă frica

născând un prunc nainte zămislit.

O,soarelui,rotirile-cinci-sute-

de i-aș putea întoarce îndărăt

în vreun ceaslov cu fire descusute

imaginea-ntre semne-aș vrea să-ți văd.

Mai vechii-ți pricepeau cum se cuvine

minunea calmă-a trupului,secreta.

I-am întrecut,ori ei gândeau mai bine,

iar soarele-și rotea la fel careta?

Bătrânii se munciră a-și desface

culorile-n icoane mai sărace.

W.Shakespeare-Sonete

LVIII

Mi-e dat să-ți fiu doar rob,ascunsă-mi este

plăcerea care-ți dedulcește glasul,

nu jinduiesc minutele aceste,

sunt sluga doar ce-ți cheltuie răgazul.

O, lasă-mă!în voia ta rămână

cel ce-a fost liber și-acum captiv e,

sunt răbdătorul,umbra ta-i stăpână

și n-am să mă împotrivesc,motiv e.

Fii unde vreai și vrerea ta e lege,

timpul ți-e dat să-l sfaremi,ai putere

să-ți stăpânești avutul,deci petrece

și iartă-te,dacă-ți aduci durere.

Sunt cel ce-așlteaptă,iad am eu în suflet

și binele ori răul nu ți-l judec.

W.Shakespeare-Sonete

LVII

Sunt sclavul tău,slujindu-ți ,se cuvine

pândindu-ți toana să-ți răsar în cale;

n-am timp trăit de-a -ntregul pentru mine

și nici dorințe n-am.Doar pe-ale tale.

Nu mustru ora lunecând din lume

când, domn al meu ,mi-ai dat în pază ceasul

și depărtările le uit anume

când sclavul îl cinstești cu bun -rămasul.....

N-am să cutez,gelos,să-ntreb cu teamă

pe unde mergi ci , robul tău, mă nărui

în întristare,dar,de bună seamă

ferice-s cei cărora ziua-ți dărui.

Dar dragostea ce-ți port nu vede,tâmpă,

nimic  din ce cu tine se întâmplă.

W.Shakespeare-Sonete

LVI

Dulce iubire,innoiește-ți vlaga,

ți-e decât pofta mai tocit tăișul?

Abia hrănită azi,mâine întreaga

putere-o să-și vădească ascuțișul.

Fii dragoste,la fel,azi ochii-i saturi

până abia clipesc de plinătate,

mâine(primește-mi dar aceste sfaturi)

să nu-i îngreui duhul cu bucate.

E timpul ca oceanul să ne fie

pe țărmul căruia vin doi logodnici

visând între a apelor stihie

întoarcerea iubirii cu pași spornici.

Sau ca o iarnă fie,vreme-amară

parcă-ntreindu-i ,dorul după vară....

W.Shakespeare-Sonete

LV

Nici marmuri princiare,nici morminte

n-or supraviețui acestor rime,

dar tu vei fi lumina ce aprinde

piatra murdară-a vremii anonime!

Război pustiitor va sparge statui,

va pârjoli a varului lucrare,

nici Marte,cu-a lui spadă,nici gealatu-i,

războiul,nu te-or trece în uitare!

Potrivnic îndurărilor și morții,

găsi-vei slavei tale loc sub cer,

sub ochii celor care vin și-ai sorții

ce lumile le-mpinge către ger.

Până să-ți bată-a judecății oră

versul te-arată celor ce te-adoră!

W.Shakespeare- Sonete

LIV

O,mai frumoasă este frumusețea

când adevărul o împodobește

frumoasă-i roza însă nu sveltețea

ci dulcele parfum o nemurește.

Culorile ce zugrăvesc măceșul

și trandafirului i-aduc belșuguri

aceiași ghimpi,rodiți și-același, vrejul,

înalță în suflarea verii,muguri.

Tot farmecul ce-l are dat privirii,

puirea lui neluată-n seamă,

moare fără -a trăi dar trandafirii

murind,ei în miresme se destramă.

Ani tineri, versul  în cernite zile

credința voastră-n vers o s-o distile!

W.Shakespeare-Sonete

LIII

Din ce ești plămădit că-n urmă-ți umblă

de umbre, milioane ,un alai?

Când fiecare are doar o umbră,

tu pentru fiecare-o umbră ai.

Descrie-l pe Adonis și-n tiparul

ce te imită n-ai să te găsești,

Elenei pe obraz așează-i harul

și vei fi și tu în straie elinești.

E primăvara dulce?Umbra ta e,

belșugul e mărinimia ta,

te-aflăm pe tine tot ce e văpaie,

formă ferice-n toate vei dura...

Cu tine-i chipul grației mai spornic,

dar nu-i ca tine nimeni mai statornic.

W.Shakespeare-Sonete

LII

Bogatul sunt de cheia ce-l conduce

la tăinuita,dulcea lui comoară

ce-n ochii lui arareori străluce

spre-a nu-și toci așa plăcerea rară.

De-aceea-s sărbătorile solemne

venind mai rar i-s anului dragi vetre,

scule de preț ne par,ori diademe

cu mult făloase,strălucite pietre.

Așa-i și timpul ce te-ncuiee în sipet,

ca un dulap ce-nchide-n el caftane,

o clipă doar și-al fericirii scripet

ne-nalță iar în ore diafane.

Slăvită-mi fii măreață cutezanță:

înving de-mi vii,când pleci îmi lași speranță!

W.Shakespeare-Sonete

LI

Iubindu-te o iert,cruțată-i gloaba

ce mă conduce lenevind,de parcă

nici că ne pasă,la întors ni-i graba,

pe drum de poștă-atunci o să se-ntoarcă.

O,dar la-ntoarcere mârțoaga-mi oare

cum s-o mai cruț,abia de-și mișcă pasul?

Chiar călărind pe vânt aș da strigare,

la drum întins necunoscând popasul.

Ea pasul cu aprinsu-mi dor nu-și ține,

doru-i făcut din dragosti împlinite,

să zboare deci ca gloabei să-i aline

certate des,rănitele-i copite.

De merge-ncet la drumul înapoia

zbura-voi eu,ea meargă cum i-e voia....