LII
Bogatul sunt de cheia ce-l conduce
la tăinuita,dulcea lui comoară
ce-n ochii lui arareori străluce
spre-a nu-și toci așa plăcerea rară.
De-aceea-s sărbătorile solemne
venind mai rar i-s anului dragi vetre,
scule de preț ne par,ori diademe
cu mult făloase,strălucite pietre.
Așa-i și timpul ce te-ncuiee în sipet,
ca un dulap ce-nchide-n el caftane,
o clipă doar și-al fericirii scripet
ne-nalță iar în ore diafane.
Slăvită-mi fii măreață cutezanță:
înving de-mi vii,când pleci îmi lași speranță!
