LVII
Sunt sclavul tău,slujindu-ți ,se cuvine
pândindu-ți toana să-ți răsar în cale;
n-am timp trăit de-a -ntregul pentru mine
și nici dorințe n-am.Doar pe-ale tale.
Nu mustru ora lunecând din lume
când, domn al meu ,mi-ai dat în pază ceasul
și depărtările le uit anume
când sclavul îl cinstești cu bun -rămasul.....
N-am să cutez,gelos,să-ntreb cu teamă
pe unde mergi ci , robul tău, mă nărui
în întristare,dar,de bună seamă
ferice-s cei cărora ziua-ți dărui.
Dar dragostea ce-ți port nu vede,tâmpă,
nimic din ce cu tine se întâmplă.
