W.Shakespeare-Sonete

L

Mi-e greu să plec la drum când ținta-mi este

 fără de  noimă și să -nvăț mi-e dat

de la tăcere semnele aceste:

„Ți-e drumul către prieten măsurat!”

Calul ,sub mine-mi poartă nenorocul,

încovoiat de tot ce-n mine simt,

posomorât pare să știe jocul

că drumul prelungindu-mi-l mă mint.

Afurisitul pinten ce-i stă-n coaste

mi-apropie amarul lui răspuns,

îi biciui geamătul  cu vorbe proaste

dar pintenul pe mine m-a ajuns.

Și-mi spune geamătul:„Am bucuria

în urma mea.În față doar mânia....”

W.Shakespeare-Sonete

XLIX

Veni-va vremea când cusururi numai

ai să-mi găsești(dar oare va veni?)

iubirea ți se va sfârși dar tu m-ai

deprins că judecata-ți vei rosti.

Acele timpuri când străin vei trece

abia vorbindu-mi.Ochiul tău iubit

peste iubirile,se va petrece.

abia mișcându-și focul potolit.

Mă trag din calea clipelor acele.

lăuntrica-mi pustietate-o ar

scot împotrivă-mi numai vorbe grele

și-ndreptățesc cuvântul tău amar.

Mi-e dată a despărțirii sfâșiere

de vreme ce iubirea n-o pot cere.

W.Shakespeare-Sonete

XLVIII

Cu grijă,când a fost să plec la drum

mi-am ferecat puținele nimicuri

cu gândul să le port doar eu și-acum

ferite-s de viclenele tertipuri.

Față de tine,pleavă-i tot ce-am strâns

tu,blând alint și caznă totodată,

tu,dintre dragi cel drag,ești bun de plâns,

îi ești lepădăturii hoațe pradă.

Pe tine nu te-am încuiat în scrin

dar unde ești,fiindcă-mi pari pe-aproape,

te ferec într-al inimii puțin

de unde lesne umbra-ți o să -mi scape....

Și-acolo te-or găsi.Priind negoțul

chiar cinstea s-ar putea să fie hoțul.

W. Shakespeare-Sonete

XLVII

Inimă,ochi-în pace s-au zidit,

ca buni vecini acum își fac servicii

când ochiu-i de vederea ta lihnit

și inima mi-o fulgeră suplicii....

Ochiul petrece dacă te-o vedea

și inima-i chemată la ospățul

ce-l zugrăvesc și-apoi e gazdă ea

iar musafirul îndrăgit e văzul.

Iubirea sau icoana ta îmi sunt

apropiate chiar de ești departe,

te miști numai cât ține al meu gând

și ești cu mine până către moarte.

De-adorm și ele cu trudită rază,

inimă,ochi- în locul lor viiază.

W.Shakespeare-Sonete

XLVI

Sunt ochi și inimă-n război li-i prada

privirea ta ,moșie și văpaie-

ochiu-ți refuză chipul și e gata

și inima vederea să ți-o taie.

Îmi spune inima că-n ea rămâne

netulburată de vreun ochi ,o boltă,

iar ochiul neagă cu sclipiri stăpâne

ei cred că te răsfrâng și se revoltă.

Ca să dezlege pricina, jurații

cotrobăiesc de gânduri vechi iatace

închiriate și decid ce spații

au ochi și inimă și-așa fac pace:

Ochiu-a primit icoana ta subțire

iar inima,lăuntrica iubire...

W.Shakespeare-Sonete

XLV

Aer și foc,cu tine sunt oriunde-

mi-e primul gând,al doilea-mi este dor,

prezenți și-absenți ei trec peste secunde

și le urmez prin repedele zbor.

Când zboară.elementele rapide

solie tandră către tine duc

din patru,trupul două părți divide

și-i e melancolia morții,jug.

Mă recompun la loc când mesagerii

ceu iuți,trimiși la tine-mi vin în prag

cu vești prielnice-n lumina serii

vorbind de sănătate celui drag.....

I -ascult,mă bucur de ce aflu dar

la tine cu-ntristare-i pornesc iar.....

W.Shakespeare-Sonete

XLIV

Trista substanță a-cărnii de-ar fi gând

păgubitoarele hotare-aș trece

în ciuda depărtării,aducând

făptura ta ce-n alte zări petrece.

N-ar fi nimic piciorul meu de-ar sta

departe de tărâmul ce te-ascunde,

gându-i mai sprinten și de tine-ar da

închipuindu-și cum te-arăți și unde.

O,dar că nu-s gând îmi spune gândul,

n-am cum să sar peste noian de leghe,

îmi locuiesc pământ și apă trupul,

mi-e dat s-aștept,mi-e dată numai veghe.....

Pământ și apă,ce vă mai pot cere?

Doar lacrima,pedeapsă și durere.

W.Shakespeare-Sonete

XLIII

Clipesc și iată,văd mai bine ochii;

ziua ei strâng imagini de prisos,

visând,încerc de tine să-i apropii,

ei drum prin bezne taie,luminos.

Tu,umbră dându-i umbrei strălucire

ce umbre ai mișca singurătăți

în clar de zi cu clara-ți izvodire.

când ochilor ce nu văd li te-arăți?

Privirii bucuroase-i dau să -nghită

icoana ta în zori,când nu-i târziu;

în somn adânc,pe oarbe pleoape-o știu....

Zilele-s nopți, în cale de nu-mi vii,

când te visez mi-i noaptea dulce zi!

W.Shakespeare-Sonete

XLII

Că ea i-a ta,nu-i singura-mi mâhnire

deși a fost duioasa mea iubită;

că ești al ei,e marea mea jelire,

și-i pierderea în veci ne-nlocuită.

O, cruzi amanți,știu gândurile ce vă iartă:

tu o iubești știind că dragă-mi este,

știind că te iubesc ea doru-ți poartă

de dragul tău eu iert toate aceste.

Dacă te pierd,iubita mea câștigă,

pe ea de-o pierd,lui, soarta i-o aduce,-

voi vă găsiți și-am să vă pierd, mi-e frică,

voi amândoi mă răstigniți pe cruce.

Dar tu ești eu și-s bucuros;așa

suav miraj,și ea e tot a mea! 

W.Shakespeare-Sonete

XLI

Măruntele păcate-n care cade

inima ta,de-o părăsesc o clipă,

li-s pe măsura anilor tăi poate,

ispitele când te urmează-n pripă.

Ești nobil ,deci ești prada cea de seamă,

frumos stârnești asalturile numa

și ce bărbat dacă muierea-l cheamă

o va lăsa fără să-și facă suma?

Vai mie!-ai fi putut să-mi uiți conacul

să-ți mustri frumusețea și-acel farmec

ce te-a mânat într-însul să-ți faci veacul

și-ajunse două jumătăți să darme:

Al ei ,prin vraja împlinind ispite

al tău,prin vraja care mă ucide....

W.Shakespeare-Sonete

XL

Iubite,ia-mi iubirile ,pe toate,

ești mai bogat de le vei dobândi?

Iubirea nu mi-o crezi iubire,poate,

dar ea a ta este de când o știi.

De dragul meu dacă-mi primești iubirea

și-o cheltui,nu te voi fi blestemat

și totuși te blestem de iai sclipirea

fără să ți-o dorești cu-adevărat!

Iubit tâlhar,tu,hoțul de miresme,

te iert când sărăcia mea o furi,

iubirii-i ierți fărădelegea lesne,

mai greu fărădelegile le-nduri.

O,desfrânat ce schimbi în bine răul

nu-mi fi dușman,chiar dacă-mi ești călăul!

W.Shakespeare-Sonete

XXXIX

O,faima cum aș izbuti s-o laud

când ești din mine cea mai bună parte?

Ce rost are în mine să te caut,

tu ,eu;de-olaltă,cine ne desparte?

iubirile să le-mpărțim în două,

doar astfel am să pot să-ți dărui,scumpe,

tot ce-i al tău,cu-nfățișare nouă.

Absență,tu!Durere a despărțirii

răgazul numai te mai îndulcește,

timp desfătat cu flacăra iubirii

când dulce simți și visul dulce crește....

Doi suntem:doar dintr-unul ne-am compus

și fiecare-l cântă pe cel dus....

W.Shakespeare-Sonete

XXVIII

Ce-ar mai putea să mai scornească muza

când versul meu cu tine-l umpli și

când ți-ești și oaspele și călăuza,

în foi de rând cum te-aș putea ivi?

Ție să-ți mulțumești de-am scris vreo filă

în stare sub privirea ta să stea;

nu-s prostul ce lumina ta subtilă

divin născocitoare să n-o ia!

A zecea Muză fii,tu ce-nzecire

pe celelalte nouă le întreci,

lasă-i pe cei pe care-o să-i inspire

făptura ta,să dăinuie în veci.

Muza-mi încântă vremurile strâmbe?

Eu truda-mi port,tu,laurii pe tâmple.....