XLI
Măruntele păcate-n care cade
inima ta,de-o părăsesc o clipă,
li-s pe măsura anilor tăi poate,
ispitele când te urmează-n pripă.
Ești nobil ,deci ești prada cea de seamă,
frumos stârnești asalturile numa
și ce bărbat dacă muierea-l cheamă
o va lăsa fără să-și facă suma?
Vai mie!-ai fi putut să-mi uiți conacul
să-ți mustri frumusețea și-acel farmec
ce te-a mânat într-însul să-ți faci veacul
și-ajunse două jumătăți să darme:
Al ei ,prin vraja împlinind ispite
al tău,prin vraja care mă ucide....
