XXVIII
Ce-ar mai putea să mai scornească muza
când versul meu cu tine-l umpli și
când ți-ești și oaspele și călăuza,
în foi de rând cum te-aș putea ivi?
Ție să-ți mulțumești de-am scris vreo filă
în stare sub privirea ta să stea;
nu-s prostul ce lumina ta subtilă
divin născocitoare să n-o ia!
A zecea Muză fii,tu ce-nzecire
pe celelalte nouă le întreci,
lasă-i pe cei pe care-o să-i inspire
făptura ta,să dăinuie în veci.
Muza-mi încântă vremurile strâmbe?
Eu truda-mi port,tu,laurii pe tâmple.....
