XXXI
Ai inimile toate-ntr-al tău suflet
pe care eu pierdute le-am crezut,
domnesc în el iubiri cu dulce sunet
și prietenii ce îi știam de lut.
O,câte sfinte lacrime supuse
iubirea prea cucernică mi-a smuls
dau vamă pentru -atâtea vieți răpuse
ce înlăuntrul tău poate au curs!
Ești cripta-n care dragostea mea zace,
trofee strălucite-n ea văzui;
m-ai smuls din multele iubiri și-n pace,
ce-a fost al altora i-al tău acum.
În tine-i văd pe toți ce i-am iubit
și tu,prin ei,întreg m-ai dobândit....
