XXXIV
Tu mi-ai făgăduit o zi ferice
și fără manta-mi am pornit la drum
sub norii începând să se ridice
ca să te-ascundă,putredul lor fum.
Nu e destul,când norii-i spargi cu geana,
chipul bătut de ploi să-l aurești,
nu e de-ajuns cu ir să-mi vindeci rana
rușinea dacă nu mi-o lecuiești!
Căința ta nu-mi este leacul,mie,
celui ce port a umilinței cruce,
cu prea puțin mâhnirea i-o subție
celui care povara tristă-și duce.....
Plângi?Lacrimile tale grele
sunt perlele ce te plătesc de rele.....
