XXXVII
Nevolnicului tată care își umple
cu semeția fiului,mândria
și eu ,cel schilodit de spaime scumpe
îmi dau din tine toată bucuria.
Căci ale tale-s chinuri și avere,
prisos de frumusețe și de gând
coroana lor își află-mperechere
cu fruntea ta,căreia serv îi sunt.
Și nu mă cred schilod,nu port disprețul
cât umbra lor și-asupra mea stătu
și-s cel ce gustă cel mai bine prețul;
nu-s altfel decât ciob din tine,nu!
Eu îți menesc belșuguri și splendori
și-s fericit așa de zece ori!
