XXXV
Nu te-ntrista mai mult decât se cade,
izvorul are mâl și roza ghimpi,
lună și soare -norii îi străbate,-
ce-n mugur zace putred n-ai să schimbi.
Omu-i supus erorii și eu însumi
greșelile iertându-ți, mă corup
rău îndulcindu-l și rămân cu plânsu-mi
păcatu-mpiedicându-l să ia trup.
Eroarea ți-o cunosc și-acuzatorul
devine astfel avocatul tău,
lupt împotriva mea și sunt izvorul
războiului între frumos și rău.
Dulcelui hoț ce pradă, neferice,
mă învoiesc acum să-i fiu complice.
