sâmbătă, 31 martie 2012

W.Shakespeare-Sonete

XXX
Când la taifasul gândurilor bune
le chem a mine,glasuri din trecut,
deplâng speranțe ce-n deșertăciune
s-au stins și timpu-mi jelui,cel pierdut.
De lacrimă străin,ochiul îi plânge
pe bunii prieteni ce în moarte-s duși,
-iubiri cu chipuri șterse-și-i răsfrânge
în lacrimă,pe ce de după uși....
Mă mai frământă pierderile câte
le-am încercat cândva și seamă dau,
plătesc din nou imagini mohorâte
ce,vii,odată mă înconjurau.
De mă gândesc la tine,prieten drag,
tot ce-a furat,mi-ntoarce timpu-n prag. 



vineri, 30 martie 2012

W.Shakespeare-Sonete

XXIX
Dizgrațiatul sunt,hulit de soartă,
sunt singuraticul ce tulbur,crunt,
cu lacrimile,cerul și mă poartă
în mine gândul pierderii afund.
Cu cei bogați în vise vreau să semăn,
și le-aș deprinde bunul meșteșug
cu care-acum cel mai puțin mă-ngemăn,
eu orice am,departe-s de belșug!
Acestea le gândesc și-mi port disprețul
dar când fără de veste te evoc
sunt ca privighetoarea;cântărețul
suind spre porți de cer un imn de foc.
Bogat sunt,dragoste reamintită
și nu schimb cu a regilor ursită..... 



W .Shakespeare-Sonete

XXVIII 
Fericea stare cum voi dobândi-o
norocul somnului când mi-e furat,
când noaptea nu-mblânzește cruda ziuă, 
când noapte-zi,le știu cu loc schimbat?
Deși,râvnind domnia-și sunt rivale, 
luptând cu mine,iată,se-nțeleg 
prin trudă una,cealaltă cu jale 
că nu-s în preajma ta.Însă mă leg
zilei să-i spui că tu o faci frumoasă,
n-o calcă norii dacă-n preajmă ești 
iar nopții,cea cu oacheșă mătasă,
îi dau încredințarea c-o slujești.
 Dar ziua-mi trece distilând veninul
 și-aduce noaptea,după chinuri,chinul.....



joi, 29 martie 2012

W.Shakespeare-Sonete

XXVII
Când ostenit în pat mi-e dat să lunec
muncit de lungile-mi călătorii
pornesc din nou la drum și nu-mi întunec
simțirile,când trupul osteni.
Din umbra-n care zac îmi îndrept gândul
spre tine,ca un vajnic pelerin
cu pleoape-nchise fumul străbătându-l
cum orbul taie beznele,deplin.
Și totuși văzul fără văz te cheamă,
umbra-ți trimite ca pe-un giuvaer
bătut în noapte,dându-i spaimei vamă
și-ntinerindu-i stelele din cer......
Vezi,brațul,ziua,gându-n noaptea grea,
amândorura liniștea ne-o ia.


W.Shakespeare-Sonete

XXVI
Domn al iubirii mele,iartă-mi scrisa
slujindu-te respectuos ,vasală,
aceste vorbe nu-s trufașe;li s-a
menit să te ajungă fără fală.
Poate că-mi este prea sărac prinosul
și despuiat de oarecari cuvinte,
atuncea blând ai să-i acoperi osul
cu gândurile tale ca-n veșminte.
Până când steaua ce-mi sluji-n mișcare
cu sfântă-nfățișare mă țintește
și-i pune pe iubirea-n dezbinare
o haină demnă,celui ce-ți slujește.
Pot spune-abia cât mi făptura-ți scumpă,
dar pân-atunci eu capu-mi țin în umbră....


marți, 27 martie 2012

W.Shakespeare-Sonete

XXV
Să-i lăsăm pe cei iubiți de stele
cu fală publică și semeții,
eu am norocul nelegat de ele
al altei,nesperate bucurii.
Cei răsfățați de prinți irosesc frunze
ca aurul din floare,scuturat,
își  tăinuie trufiile ascunse
dar lesne ei din glorie decad.
Războinicul cu-o mie de trofee
odată-nfrânt,din cartea cinstei ras
rușinii-i sorocit și-ntr-o scântee
de clipă,în uitare este tras.
Ferice sunt:mă știu iubit,iubesc,
nimic nu mă-nvrăjbește,nu-nvrăjbesc.


W.Shakespeare-Sonete

XXIV
Ochiul ,pe placa inimii mi-a scris,
pictor timid,întreaga-ți frumusețe
și-o rană-i trupul-nconjurat ca-n vis
mirajul perspectivei cu dulci fețe
că numai pictoru-ar putea afla
adevăratul chip pictat,cel care
în inima-atelier va sta
al cărui geam,privirea ta îmi pare.
Vezi ,ochii mei li-s ochilor robiți,
pictează-ai mei și-ai tăi,vitrai de temple
țin loc ferestrei mele străjuiți
de soarele ce vine să-i contemple.
Și totuși,ochii spun numai ce văd,
ei nu citesc al inimii prăpăd.


W.Shakespeare-Sonete

XXIII
Asemeni c-un actor cârpaci,ce-n scenă
pe lângă rol,împins de frică trece,
sau precum fiara-și scade în arenă
belșugul ei de furii;se-nțelege
că sunt și eu,cel fără de speranță-
ceremonia dragostei celesta,
o uit, învins de trista-mi cutezanță
plin de iubire-i joc iubirii festa.
O,aibă-atuncea versu-mi elocința
de-ași pune prevestirile în rimă
slăvindu-i dragostei nesăbuința
mai mult decât cuvintele exprimă......
Învață dar,de filă să te-apropii
și-ndrăgostit să poți citi cu ochii!


luni, 26 martie 2012

W.Shakespeare-Sonete

XXII
Oglinda nu m-arată că-s bătrân
când tinerețea,tu,sunteți de-olaltă,
dar când te văd mușcat de timp,rămân
fără de zile sub a morții daltă.
Port nimb,al frumuseților parfum,
veșmânt care ființa ți-o cunoaște.
Cum am putut să mă desprind din fum
și să mă nasc  nainte de-a mă naște?
O.dragule,păzește-te avar,
eu sufletul ,cu veghea mea ajungu-l
și inima-ți feresc asemeni doar
bătrânei doici care-și veghează pruncul.
Inima-mi dai când inima-mi se sparge?
De mult a mea e,darul nu-i întoarce!


W.Shakespeare-Sonete

XXI
Cum muzei,mie nu mi se întâmplă
stărnit de nu știu ce vopsit portret
ca văduvind a cerurilor tâmplă
prisosul frumuseții să-l repet
și să-l asemui prea semeț,cu luna,
cu soarele ori perlele din mări,
cu-Aprinsul nins de flori întotdeauna,
sub,necuprins,rotundul unei zări.
Doar adevăr eu scriu;precum a mamei
iubindu-și fiul,dragostea mi-o simt,
chiar dacă n-are sclipătul aramei
din sfeșnicele cerului ,de-argint....
Să-și scrie alții vorbele în vânt,
eu n-am să laud ce nu vreau să vând!


W.Shakespeare-Sonete

XX
Chip de femeie firea ți-a sculptat,
stăpân-stăpână;sângele-n smerenii
ca de femeie-i însă ne-nvățat
cu nestatornicii și șiretenii.
Ai ochii ei,dar nu-s vicleni și-și lasă
pe ce contemplă străluciri din vremi,
bărbatul ești,ce scoți femei din casă
și ochii ai bărbaților, îi chemi.
Ursit femeie firea cea adâncă
te-a ținut drag dându-ți tipare fine,
m-a păgubit de tine dându-ți încă
un nu știu ce netrebnic pentru mine....
De te-a ales femeii să-i dai trupul,
a mea să fie mierea și-al ei stupul.


W.Shakespeare-Sonete

XIX
Tocește gheara Leului,o,timpe,
pământul lasă-l puii să-și înghită
și smulge-i Tigrului tăiosul ghimpe
și Phoenix ardă-n sânge tăvălită!
Faci ore dulci și triste pe când luneci,
faci,timpule,tot ce poftești;suprimă
ori veștejește lumea,poți s-o-ntuneci.
dar te opresc să-ncerci cumplita crimă:
Cu multe ore nu-i cresta sprânceana
ființei dragi,n-o scrie cu penița
și lasă-i liniștea și neprihana,
tipar de frumusețe lasă-i vița!
Sau fă-i ce vreai,bătrâne strâmb,în vers
ea va întineri cu chip neșters....


sâmbătă, 24 martie 2012

W.Shakespeare-Sonete


XVIII
Cu-o zi a verii poate să te semui?
Tu ești mai plin de farmec și mai blând!
Un vânt doboară creanga și blestemu-i
că frunza verii moare prea curând.
Ades e ochiul cerului fierbinte
și aur îl precede-ntunecat
precum frumosul din frumos descinde
sub cerul simplei firi, netulburat.
Dacă vara ta eternă nu pălește
și n-ai să pierzi ce astăzi stăpânești
în urma morții n-ai să plimbi calește
când într-un vers etern ți-e dat să crești.
Cât oamenii privesc și cât respiră
trăiești și tu în cântu-nchis în liră.