luni, 19 martie 2012

W.Shakespeare-Sonete

VII
Iată :când soarele,izvor de grații
capu-arzător și-nalță,tot ce-i viață
noua ivire-i laudă în spații
slujindu-i tainic,liniștea măreață.
Urcat pe cerești coline,pare
tot tânăr într-a bărbăției cruce
și-l însoțesc pe drumul său spre zare
priviri ce vor muri iar el străluce
și-ajuns în curg de zi,când ziua zboară
caru-ostenit și-l poartă,abătut,
iar ochii-n care s-a răsfrânt coboară
și-l uită,rătăcind pe-un drum pierdut.
Astfel și tu,când s-a lăsat târziul,
mori neprivit de nu-ți urmează fiul.