De patruzeci de ierni când să te-apropii
și șanțuri s-or săpa în fruntea-ți blândă,
semețul strai ce azi ne umple ochii
va fi o buruiană tremurândă....
„Unde ți-e harul,dacă îți vor spune,
unde-i comoara zilelor de vlagă?”
să nu răspunzi că-n ochi.Deșertăciune
va fi cuvântul tău și-or să-nțeleagă,
slăvindu-ți frumusețea,doar în clipa
când vei rosti:„Copilul meu se cade
s-adune și prisosul și risipa,
urcând,el va ierta pe cel ce scade...”
Acest să te indoiești,se cheamă
cu sânge cald când moartea-ți cere vamă.....
