A iernii mână n-o lăsa să strice,
nedistilat ,al verii tale chip
pân,să- te-ajungă gheara neferice,
ți-adună dulcele-aromat în șip
că-i bucuros cel care se întrece
să-ntoarcă,platnic,tot ce-a dobândit,
astfel din eul tău s-or naște zece.
Fii cel ce crește pururi înzecit,
mai fericit de zece ori și poate
zece de-ai tăi refac de zece ori
făptura ta și-așa cu moartea-n spate
în urmă lași mereu moștenitori.
Nu fi nebun să i te dărui iernii
lăsându-i,să te moștenească, viermii.
