De-ai fi al tău, iubitei tu,ce ești
tot mai puțin al vieții și e timpul
acest sfârșit de-acum să-l pregătești
rodind din tine-alt chip să-ți fie schimbul.
Atunci,fără de margini frumuseți
robite ție,n-ar fi mărginite
când iarăși sub lumini ai să-ți răsfeți
într-un trup nou,icoanele-amurgite.
Dar cine și-ar lăsa,părăginit,
conacul ce-ar putea cu bărbăție
să-l nalțe-n calea vântului stârnit
ca morții împotrivă să îi fie?
Risipa!Ai avut părinte-odată;
lasă-ți un fiu ,la rândul tău fii tată!
