Iubindu-ți ochii-n care se răsfrânge
privirea mea ,de ei compătimită
îi văd în negru,cum încearcă-a plânge
cu milă tandră,inima-mi rănită.
Și-ntr-adevăr,nici soarele ce suie
spre cer,în zori,nu pâlpâie mai blând,
nici steaua dintr-a serii cetățuie
nu aurește-amurguri și pământ.
Cum ochii tăi răsar,îndoliații,
plângându-mă,învăluiți ca-n fum
cuprins în faldul tristei tale grații
cu mila ta mă însoțesc de-acum.
E frumusețea neagră,pot s-o jur
și-i hâd tot ce nu are-al tău contur...
