Întâia viorea de-o văd,o mustru:
„De unde-l ai parfumul,hoț plăpând?
Nu de pe buzele-ndrăgite?Lustrul
ți-l tragi din trupul drag ca din pământ.”
Pe crin îl cert în mâna ta de-ajunge,
pe măghiran în păr de ți s-a prins,
stau rozele pe ghimpi: roșia unge
cu mir,amiaza;alba lin s-a stins
și o a treia farmecul ți-l pradă
adăugându-i încă, hoț mărunt,
răsufletul,al tău,dar dintr-o dată
un vierme trupul i-l devoră, crunt.
Din câte știu,nu-i floare în poiană
să nu-și facă din dulcele tău, hrană...
