Urăște-mă de vreai,fă-o acuma
când unii se muncesc să mă dezică,
și-așa cu ură însoțește-ți bruma
dar nu mi te întoarce iar,mi-e frică....
Dar inima-mi va ispăși durerea
și-abia atunci să vii, supus dezastru,
nopții cu viscol nu-i suport puterea
ci doar ruina priveghează-mi ,astru.
Vreai să mă lași? Mă părăsește până
mărunte rane,alte,îmi sunt chinul,
lovește-mă ca astfel,în țărână
să-mi gust și eu neîmplinit destinul.
Oricât amar și nenoroc m-așteaptă
nu-s cu plecarea ta pe-aceeași treaptă!
