LXXXV
E potolită muza mea.sărmana,
numai tălmacii slavei tale,iată
în litere de aur moaie pana
scriind cu toate muzele de-odată.
Gândesc de bine,altul gându-mi scrie,
copist cam necioplit,eu strig „Amin!”
la fiecare imn ce îl învie
condeiul cel de strălucire plin.
Ești lăudat și strig”Așa-i!” și-n turmă
adaug încă laudei grozave
cuvinte(nerostite) spuse-n urmă
dar primele urcând în epitafe...
Iubește- n alții vorbele-puzderii
și-n mine numai vocile tăcerii... 
