LXIV
Văd mâna timpului cum crudă, sfarmă
bogatul preț al vârstelor tocite,
văd turnuri cum din temelii se darmă
și bronzul-sclav.rugina cum l-înghite;
văd oceanul cum își mână turma
regatul țărmurilor să-l devore,
țărâna scade,apa îi ia urma,
paguba-i spor,ori spor păgubitor e.
Când am văzut schimbările aceste,
splendori ce sunt lăsate să decadă,
ruina m-a-nvățat a ei poveste:
Timpul cu el ne ia iubirea toată.
Doar moartea,gândurile-mi mai dezmiardă
și plânge numai ce va fi să piardă. 
