LXX
Că ești blamat nu e al tău cusurul
frumosul e vânat de ponegrire
el își gravează în văzduh conturul-
corb lunecând în aerul subțire.
Ești teafăr? Clevetirea-ți ține partea
și gestul ți-l petrece și vigoarea:
floarea,suavă și-o dorește moartea
iar tu îi pari neprihănită,floarea.
Nu mai ești tânăr,hăituit si pare-ți
că nici izbânda n-o mai ai fierbinte
dar tot mai chemi priviri de pizmătareți
invidia-nnodându-și în cuvinte.
Inima,rege-ar fi să te cunoască
de ți-ai păstra nevrășmășita mască....
