LXXI
Să nu mă plângi dacă am să mor,plângi numai
cât or să bată clopotele grave
vestind că-n umbra mea stăpână huma-i
cu viermii născocirii ei scârnave.
Aceste versuri de le vei parcurge
nu-ți aminti de mâna ce-n văpaie-ți
le-a dăruit,mă uite gându-ți dulce,
dacă rememorându-mă mă vaeți.....
O,versul ce-l citești e-al amăgirii,
când eu zac sub pământ cu-nchisă pleoapă
șă nu-mi rostești, biet, numele-iubirii
lângă mormântul meu, mormântu-i sapă.
Dar înțelepții ce în jur ți-i strângi,
te vor batjocori văzând că plângi.
