LXXIV
Fii mulțumit,cel ce ființa-mi rupe,
fără de margini va-ncerca să-mi care
ciolanele,doar versu-o să ocupe
în gândul tău uitatele tipare.
În versu-acesta,de-ai să vezi ( e versul
pe care ți l-am închinat doar ție)
lutul îți cere lutul ne-nțelesul,
spiritul meu i-al tău plămadă vie.
Din viață pierzi doar resturile,coaja ,
pierzi ce câștigă viermii,în morminte
va izbândi custura, ucigașa,
prea josnică s-o mai păstrezi în minte.
Prețul ,al stingerii luminii line
acesta e și el îți aparține.
