LXXX
Mi-e slabă mâna când de tine scriu,
un spirit nou când te slujește.Simpla
mea scrisă irosită-i ,știu
și-mi simt legată ,de te cheamă, limba.
Ți-e slava-ntindere de ape ,grea,
purtând umile și semețe pânze;
nerușinat de mică,luntrea mea
sub galionul lui,puținu-și strânse....
Surpat în val abia mă mai ridic
adâncuri fără de adânc el bate;
apa ce-nghite luntrea-mi de nimic
pe el îl duce în singurătate.
Nu-i caut vină,nu mă-nfrânse firea,
tot dragostea mi-a fost și prăbușirea.
