LXXXIII
Nu i-am scornit obrazului tău dresuri,
n-acopăr frumusețea sub vopsea
credeam că ai destule înțelesuri
pentru poeticeasca trudă-a mea.
Iar muza de mi-a ațipit oleacă
a fost ca tu mai bine să-nțelegi
cât poate-o pană de acum săracă,
s-aducă spor simțirii tale-ntregi.
Tăcerea mi-o acuzi,dar e mai bine
o glorie de mut împrumutând,
astfel nu tulbur farmece divine
ca alții sădind viața în mormânt.
Mai multă viață într-un ochi păstrezi
decât în versul alor tăi aezi!
