LXXVIII
Ca muza mea te-am invocat ,să-mi fie
prielnic sfetnic dar îmi nărui mersul,
când alții uzurpându-mi locul mie
în preajma ta ajung să-și sune versul.
Privirea ta făcând din mut un gureș
și neștiinței aripă îi pune,
ilustrei pene i-a adaos,iureș
de grații și sporită-nțelepciune.
Fii mândru doar de versul meu.Cu gura
ei de hrană din făptura ta mănâncă,
tu,altor barzi doar le cârpești măsura
mie-mi adaugi frumusețe încă...
Ești toată arta mea și versu-mi faci
din gând prostit,pricepere de vraci.
