LXXV
Visului meu îi ești a vieții hrană
ești ploaia repede ce udă glia
cu tine lupt,pândind a ta icoană
ca un zgârcit ce-și află bogăția.
Acum semețul sunt,ce-n vis se scaldă,
acum în cartea furilor sunt paznic,
acum cu tine m-aș vroi de-olaltă,
acum norodul-l chem la al meu praznic!
Ades mă ospătez cu-a ta privire
și alteori mi-nfometez ființa,
nealegând vreo altă mulțumire
decât să ți-o aștept,făgăduința.
Astfel tânjesc și mă îndop destul
sunt lacom ori sunt veșnic nesătul.
