LXXXI
Am să ajung să-ți dăltui epitaful,
vei supraviețui când voi fi lut
și-astfel voi fi nemuritor,când praful
în tot ce-a fost mă va fi străbătut?
Timp nemurit ajungă al tău nume,
eu mort pentru întreaga lume sunt,
groapa comună va să mă consume,
tu-n ochii tuturora-ți ai mormânt.
Doar versul meu ți-i cripta pe măsură,
nezămislite pleoape-o vor citi,
noi graiuri,repetând a ta făptură
or să răsune noi când n-om mai fi....
Tu vei trăi în rimele trufașe
pe buzele ființelor urmașe.
