Vai ce sărac e tot ce-mi naște muza
când,dacă te-ar răsfrânge-ar străluci
dar totu-i gol,în van își mișcă buza
doar când o laud,strunele-i sunt vii.
Să nu mă mustri dacă nu pot scrie,
privește chipul ce-n oglindă-l ai
ei născocirile-mi întrece mie,
prostindu-mi vers,pricepere și grai.
N-ar fi păcat atunci să-i dreg vopseaua
icoanei tale fără de cusur?
Ce și-ar dori decât să-ți cânte steaua,
truditul vers,ce altceva să-i fur?
Decât această scrisă suferindă
te-arăți mai bine-n propria-ți oglindă....
