Ce gând l-am plăsmuit lăsând cerneala
să-mi lumineze inima, secret,
ce-aș mai putea scorni să-ți laud fala
și dragostea-mi supus să ți-o repet?
Nimic,iubite,doar ca liturghia
același lucru-nvăț să spun mereu
nu scotocesc vechi ce e vechi,trufia
de a mă crede tu când tu ești eu...
Nu-s altele virtuțile iubirii;
ignoră pulberea,nedreptul gând-
și nu te lăsa pradă risipirii
și din trecut își face paj de rând.
Așa-i și-ntâia dragoste ivire
întreagă pururi peste năruire...
